Fii plin de Duh în orice vreme

Fii plin de Duh în orice vreme

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. (Efeseni 5:18)

Este important să știi că în Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune să fim „plini” de Duh – adică în orice moment.

Pentru a fi „plini” de Duhul Sfânt, este necesar să-I dăm primul loc în viața noastră. Adesea acest lucru necesită disciplină, deoarece multe alte lucruri ne solicită timp și atenție. Există multe lucruri pe care le dorim și de care avem nevoie, dar nimic nu este mai important decât Dumnezeu. Să-L cauți pe Dumnezeu zilnic prin Cuvântul Său și să petreci timp cu El este cheia pentru de a fi plin de prezența Sa. O atitudine de recunoștință este, de asemenea, de mare ajutor, așa cum este și vegherea cu atenție a gândurilor pe care le avem.

Duhul Sfânt nu pleacă niciodată; o dată ce vine să locuiască în tine, El nu mai pleacă. Dar este important să fim activi în lucrurile spirituale. Orice lucru fierbinte se răcește dacă se stinge focul.

Am trecut printr-o perioadă de șase luni în care Dumnezeu mi-a interzis să cer orice, cu excepția a mai mult din El. A fost o disciplină excelentă pentru apropiere de El, la un nivel de intimitate mai profund decât înainte. Începeam să spun: „Doamne, am nevoie…”, apoi mă opream când îmi aminteam ce mi-a spus și terminam propoziția cu „mai mult din Tine”.

Dumnezeu ne dă tot ce avem nevoie, și El știe ce avem nevoie înainte de a-l cere. Dacă ne găsim plăcerea în El și suntem flămânzi după El, Dumnezeu ne va împlini și dorințele inimii. Te încurajez, astăzi și în fiecare zi, să fii plin de Duhul Sfânt și să-ți dorești, mai mult decât orice, mai mult din Dumnezeu. El îți va purta de grijă pentru restul.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Asigură-te că ești mereu plin cu Duhul Sfânt.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon