Observă lucrurile mărunte

Observă lucrurile mărunte

De aceea, mângâiaţi-vă (încurajați-vă și atenționați-vă) şi întăriţi-vă (edificați-vă și zidiți-vă) unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr. – 1 Tesaloniceni 5:11 (Biblia Amplificată)

Într-o zi, când intram într-o clădire de birouri, un bărbat de lângă mine mi-a deschis ușa. I-am mulțumit și am zâmbit.

“Tu ești a cincea persoană căreia i-am deschis ușa”, a spus el, „și tu ești prima care a zâmbit și a doua care mi-a mulțumit.”

I-am mulțumit a doua oară, cu un zâmbet pe față. După aceea, m-am gândit cât de mult îi luăm pe ceilalți de-a gata, chiar și în lucrurile simple, cum ar fi deschiderea unei uși pentru un străin.

Deseori îi felicităm pe oameni când fac lucruri mari pentru noi, dar cât de des apreciem lucrurile mici?

Când cineva face ceva frumos pentru tine și îi mulțumești, îl zidești și îl încurajezi. Înseamnă mult pentru ei, la fel ca și pentru omul acela din clădirea de birouri.

Autobuzul tău sosește la timp astăzi? Dacă da, i-ai mulțumit șoferului? Ultima dată când ai mâncat la un restaurant, i-ai mulțumit chelnerului că ți-a umplut ceașca de cafea pentru a doua oară, fără să te fi întrebat? Iată ce vreau să subliniez: dezvoltă o atitudine de recunoștință față de oamenii din viața ta.


Rugăciune

Doamne, ajută-mă să observ fiecare lucru mic și ajutor pe mi-l dă cineva. Nu vreau să fiu nemulțumitor. În schimb, vreau să fiu mulțumitor și să îl încurajez.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon