Isaia 64:4: „… cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El”(care Îl așteaptă).
Duhul Sfânt ne va călăuzi în rugăciune și vom avea rezultate extraordinare dacă pur și simplu Îl întrebăm ce să ne rugăm și dacă așteptăm răspunsul de la El, iar apoi ascultăm. Ar însemna că suntem neînțelepți dacă spunem că nu avem timp să Îl așteptăm pe Dumnezeu ca să Îi permitem să ne vorbească și să ne călăuzească în timp ce ne rugăm. Suntem capabili să așteptăm 45 minute la restaurant pentru a primi mâncarea, dar spunem că nu avem timp să Îl așteptăm pe Dumnezeu. Când Îl așteptăm pe Dumnezeu, inimile noastre se îndreaptă spre El pentru a primi direcție și, în felul acesta, Îl onorăm. Prin disponibilitatea noastră de a-L aștepta, El știe că vrem să cunoaștem voia Sa și că depindem de călăuzirea Lui.
Câștigăm mult timp prin faptul că ne îndreptăm inimile spre Dumnezeu și Îl așteptăm. Versetul de astăzi ne spune că Dumnezeu Însuși se arată ca să lucreze în dreptul celor care Îl așteaptă. Începe-ți rugăciunea spunând: „Doamne, Te iubesc și Te aștept pentru a-mi da direcție în rugăciunea mea de astăzi.” Apoi începe să te rogi ceea ce ai în inimă, mai degrabă, decât ceea ce ai vrea sau ceea ce ai în minte.
Recent m-am rugat pentru cineva ca să poată să facă ceva ce știam ca are nevoie să facă, dar Dumnezeu mi-a arătat că trebuia să mă rog ca acel cineva să dezvolte disciplină în viața lui, pentru că lipsa acesteia afecta multe zone ale vieții sale. Eu mă rugasem pentru aspectul pe care l-am văzut, dar Dumnezeu a văzut mult mai adânc decât mine.
Altă dată mă rugam pentru cineva referitor la niște probleme de comportament pe care le-am văzut, dar Dumnezeu mi-a arătat că rădăcina problemei era autorespingerea și că trebuie să mă rog să cunoască cât de mult îi iubește Dumnezeu. Putem observa că adesea ne rugăm pentru ceea ce vedem, dar Dumnezeu ne va călăuzi dacă Îl așteptăm.
Cuvântul lui dumnezeu pentru astăzi: Timpul petrecut așteptându-L pe Dumnezeu nu este niciodată pierdut.