Prinde vulpile

Prinde vulpile

„Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile…” (Cântarea cântărilor 2:15)

Micile dezamăgiri pot da naștere frustrării, care, la rândul ei, poate duce la probleme și mai mari, care pot isca multă stricăciune.

În afară de marile dezamăgiri care apar atunci când nu reușim să obținem o promovare la locul de muncă sau casa dorită, putem fi la fel de supărați și din cauza micilor neplăceri. De exemplu, să zicem că urmează să te întâlnești cu cineva ca să luați prânzul împreună, dar persoana respectivă întârzie la întâlnire. Sau să zicem că te duci anume la mall ca să cumperi un obiect la reducere, dar acesta nu mai este în stoc.

Aceste frustrări sunt minore, dar, adunate, pot provoca multă supărare. De aceea trebuie să știm cum să le facem față și să nu le pierdem din perspectivă. Altfel, acestea pot căpăta proporții exagerate.

Trebuie să fim înțelepți și să fim atenți la micile vulpi care ne fură pacea.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem învăța să facem ceea ce a făcut și Pavel în Faptele apostolilor atunci când șarpele i s-a prins de mână – el l-a scuturat pur și simplu (Faptele apostolilor 28:1-5)! Dacă ne facem un obicei din a înfrunta dezamăgirile pe măsură ce apar, atunci acestea nu se vor aduna ca să devină un munte de dezamăgire.

Victoria nu este absența problemelor, ci este prezența puterii lui Dumnezeu.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon