Refuză să fii înverșunat

Refuză să fii înverșunat

„Și Isus i-a zis: ‚Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?’” (Luca 22:48)

Isus ne-a purtat păcatele ca să nu mai trebuiască să le purtăm noi. Însă, în drum spre cruce, El a mai îndurat și altele, care ne pot sluji ca exemplu, lucruri prin care va trebui să trecem și noi și moduri prin care vom păși pe urmele Sale. Isus a fost trădat de Iuda în cel mai greu moment din viața Sa, dar nu S-a lăsat afectat de acest lucru.

Trădarea este și mai dureroasă atunci când suntem răniți de către o persoană pe care o iubim, o respectăm și în care avem încredere. În încercarea de a nu mai fi răniți vreodată, e posibil să devenim defensivi și înverșunați. Însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne putem reveni și după ce am fost trădați, nepermițând ca aceasta să ne afecteze, indiferent de modul în care ne simțim.

În Matei 24:10-13, Isus ne avertizează că, în zilele de pe urmă, trădarea va crește foarte mult. Pentru noi, credincioșii, este mult mai important cum reacționăm la dezamăgirea produsă de alți oameni decât la ceea ce ne-au făcut aceștia. Dacă ai fost trădat sau rănit de către o persoană de încredere, refuză să devii înverșunat. În schimb, urmează exemplul lui Isus și iartă acea persoană. Nu putem alege noi ce fac ceilalți oameni, dar putem alege să reacționăm în mod corect.


Trebuie să decidem ca, ajutați de Dumnezeu, să îi permitem suferinței noastre să ne facă mai buni, nu mai înverșunați.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon