Stai în spărtură

Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc niciunul! (Ezechiel 22:30)

O spărtură este un spațiu gol între două lucruri, două obiecte, două spații, două entități sau doi oameni, un spațiu care le desparte. Când predic în alte țări, există o distanță între mine și public. Poate fi vorba de o distanță fizică, dacă mă aflu pe o platformă, poate exista o distanță culturală, dar cel mai mult mă preocupă diferența lingvistică. Dacă vreau ca oamenii să mă înțeleagă, am nevoie de un traducător, cineva care să stea pentru mine în spărtura lingvistică, astfel încât să pot comunica mesajul într-un mod eficient. Traducătorul trebuie să lucreze în numele meu, astfel încât spărtura să poată fi eliminată, iar oamenii să poată înțelege ceea ce le spun.

Ezechiel 22:29-31 vorbește despre a sta în spărtură. Versetul de astăzi pe care îl găsim în acest pasaj este una din cele mai triste afirmații din Biblie. În acest verset, Dumnezeu spune, de fapt: „Aveam nevoie de cineva care să se roage și nu am putut găsi pe nimeni, așa că a trebuit să distrug țara.” Tot ceea ce avea nevoie era o persoană care să se roage și întreaga țara ar fi putut fi cruțată! Vedeți cât de importantă este mijlocirea? O singură persoană ar fi putut face o diferență majoră și ar fi putut salva o întreagă țară, prin rugăciune!

Trebuie să fim dispuși să ne rugăm; trebuie să fim sensibili din punct de vedere spiritual, ca să simțim acele momente în care Duhul Sfânt ne călăuzește să mijlocim și să ascultăm, rugându-ne. Nu vom ști niciodată dacă nu chiar rugăciunea noastră va putea umple o spărtură și astfel, va conecta puterea lui Dumnezeu cu o situație disperată.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Spune-I lui Dumnezeu că ești disponibil să te rogi pentru ceilalți și fă acest lucru, pe măsură ce El îți pune pe inimă diferite persoane.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon