Trăind cu un scop

Trăind cu un scop

„Iată hotărârea luată [de Domnul] împotriva întregului pământ… Domnul oștirilor a luat această hotărâre. Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?” (Isaia 14:26-27, Biblia amplificată)

Dumnezeu are mereu un scop – El acționează strategic, implementându-Și planul perfect. Fiind copiii Săi, Dumnezeu vrea ca noi să fim oameni ce au un scop. Cu cât suntem mai apropiați de El, cu atât mai mult vom trăi cu un scop.

Isus Își cunoștea scopul. El a spus că a venit în lume pentru ca noi să avem viață și ca să distrugă lucrările diavolului (Ioan 10:10; 1 Ioan 3:8).

În ceea ce privește scopul nostru specific, acesta variază de la om la om și de la o etapă a vieții la alta, dar Dumnezeu are un scop general pentru care putem alege cu toții să trăim în fiecare zi.

De exemplu, îi iubim pe ceilalți nu fiindcă am avea mereu chef să o facem, ci pentru că ne facem un scop din a-i iubi pe ceilalți. La fel se întâmplă și atunci când dăruim, când dăm dovadă de îndurare, când suntem buni, când iertăm și multe altele. Iubirea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, generozitatea și toate celelalte roade ale Duhului Sfânt ne aparțin ca să ne putem bucura de ele și să le putem oferi și celorlalți din ele dacă o facem intenționat. Facem aceste lucruri nu pentru că am avea mereu chef să le facem, ci pentru că asta suntem chemați să facem.


Bucuria și pacea nu apar întâmplător, ci apar atunci când alegi să îți trăiești viața cu un scop.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon