„O, Doamne, Dumnezeul oștirilor, Tu, care ești un judecător drept, care cercetezi rărunchii și inimile… Ție Îți încredințez pricina mea [Ți-o pasez Ție]!” (Ieremia 11:20, Biblia amplificată)
Întreaga viață ne e plină de provocări care ne pun la încercare tăria și calitatea caracterului – încercări care ne pot întări și ne pot oferi o relație mai profundă cu Dumnezeu. Acestea ne ajută să ne cunoaștem cu adevărat, fiind de folos și pentru identificarea slăbiciunilor caracterului nostru.
Cum supunem ceva testării? Se aplică presiune pentru a se vedea dacă acel lucru se poate comporta în modul dorit. Dumnezeu permite să avem încercări în viață pentru a ne descoperi atât punctele forte, cât și pe cele slabe, iar scopul nostru ar trebui mereu să fie trecerea prin aceste încercări, nu evitarea lor. Înainte de o promovare, e nevoie mereu de o încercare! Dacă vrei să fii promovat, atunci va trebui să treci cu brio prin încercările trimise de Dumnezeu.
Apostolul Iacov a afirmat că încercările scot la iveală ceea ce zace în noi (Iacov 1:2-4), iar eu am descoperit că acest lucru este cât se poate de adevărat. Acestea ne arată care sunt domeniile care s-au dezvoltat în Domnul, dar și pe cele la care încă mai avem nevoie de ajutor. Acesta este un lucru bun, căci nu putem progresa în niciun domeniu dacă nu ne cunoaștem slăbiciunile.
Caracterul se arată cu adevărat numai sub presiune.