Oricând, oriunde

Oricând, oriunde

Rugaţi-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Ne putem ruga oricând, oriunde. Am fost instruiți „să ne rugăm în orice moment, cu fiecare ocazie, în orice vreme” și „să ne rugăm neîncetat”, dar știm că nu ne putem petrece toată ziua într-un colț vorbind și ascultându-L pe Dumnezeu. Dacă am face acest lucru, nu ne-am putea trăi viața. Rugăciunea trebuie să fie ca respirația – regulată, ușoară – și viața noastră să fie o rugăciune continuă, ca un stil de viață. De fapt, la fel cum viețile noastre fizice sunt susținute de respirație, viețile noastre spirituale ar trebui întreținute de rugăciune. Ne putem ruga cu voce tare sau ne putem ruga în tăcere. Ne putem ruga stând jos, în picioare sau mergând pe jos. Putem vorbi cu Dumnezeu și-L putem asculta în timp ce suntem în mișcare sau în timp ce stăm. Ne putem ruga în timp ce cumpărăm, așteptăm pe cineva, participăm la o întâlnire de afaceri, facem treburile casnice, conducem sau facem un duș. Putem rosti lucruri de genul: „Mulțumesc, Doamne, pentru tot ceea ce faci” sau „Doamne, am nevoie să mă ajuți” sau „O, Isuse, ajută-o pe acea doamnă de acolo care pare atât de tristă”. De fapt, această abordare a rugăciunii este voia lui Dumnezeu. Satana vrea să ne facă să amânăm, sperând că vom uita să ne rugăm. Te încurajez să te rogi imediat când ceva îți vine în inimă. Acest lucru te va ajuta să rămâi aproape de Dumnezeu toată ziua.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Fă-ți obiceiul de a comunica constant cu Dumnezeu.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon