Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc… –Matei 5:43-44
Îmi place filmul El Cid, care spune istoria omului care a unit Spania, devenind un mare erou.
Secole de-a rândul, creștinii s-au luptat cu maurii, s-au urât și s-au omorât reciproc. În luptă, El Cid a capturat cinci mauri, dar apoi a refuzat să îi omoare, deoarece a realizat că, deși se omorau unii pe alții, acest lucru nu a adus niciun bine. El a crezut că, dacă va arăta milă dușmanilor, inima lor se va schimba, iar apoi ambele grupuri vor putea trăi în pace.
Unul din maurii pe care i-a capturat, a spus: „Oricine poate omorî, însă doar un adevărat rege poate arăta milă dușmanilor lui. Datorită acestui act de bunătate al lui El Cid, inamicii lui s-au oferit ca din acel moment să devină prietenii și aliații săi.
Isus este adevăratul Rege și este Unul bun, blând și milos cu toți, chiar și cu cei care Îl urăsc. Putem face altceva decât să urmăm exemplul Său? Poți să te gândești chiar acum la o persoană căreia să îi arăți milă? A fi milos și bun, în special cu dușmanii tăi, poate fi cel mai puternic lucru pe care să îl faci vreodată.
Rugăciune
Doamne, chiar dacă nu este ușor, doresc să fiu acea persoană care arată milă tuturor, chiar și dușmanilor mei. Prin harul Tău, aleg să trăiesc arătând milă.