„În El avem răscumpărarea [mântuirea și salvarea], prin sângele Lui, iertarea [absolvirea] păcatelor [metehnelor, greșelilor], după bogățiile harului Său.” (Efeseni 1:7, Biblia amplificată)
Unul dintre principalele obstacole care ne împiedică să celebrăm viața pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o cu bunăvoință este propria conștiință a păcatelor personale. Păcatul este o problemă pentru fiecare dintre noi, dar nu e nevoie să devină problema complicată pe care tindem să o generăm noi.
Faptul că ne chinuim cu propriile păcate este o afirmație colosală. Atunci când facem o greșeală, când dăm dovadă de o slăbiciune, sau dăm greș în alt mod, ne îndoim adesea că Dumnezeu ne iubește și ne întrebăm dacă nu cumva e supărat pe noi, încercăm să facem tot felul de fapte bune pentru a ne răscumpăra eșecul, după care ne sacrificăm bucuria pentru greșeala comisă.
Dumnezeu vrea să ne ofere darul iertării. Atunci când ne mărturisim păcatele înaintea Sa, El ne iartă păcatele, pe care le îndepărtează de Sine precum sunt Estul și Vestul de departe unul de celălalt, după care le dă uitării (Psalmii 103:12). Însă, pentru a putea beneficia de acea iertare, este esențial ca noi să o primim prin credință.
Când eram recent convertită, Îi ceream Domnului în fiecare seară să îmi ierte păcatele din trecut. Într-o seară, după ce am îngenuncheat lângă pat, Domnul mi-a vorbit inimii mele: „Te-am iertat de prima dată când Mi-ai cerut să o fac, dar tu nu ai primit darul Meu, deoarece tu nu te-ai iertat încă.”
Isus ți-a purtat păcatele la cruce, oferindu-ți în schimb iertare. Nu e nevoie să te mai condamni singur.