Nu trebuie să te rogi perfect!

De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei (Evrei 7:25).

Aș vrea să împărtășesc cu voi un adevăr care m-a încurajat în relația mea cu Dumnezeu. Cum și alți oameni au simțit, părea că nu contează cât de mult m-am rugat și aveam impresia că ceva nu e în regulă cu rugăciunea mea. Așa că, într-un final, într-o zi L-am întrebat pe Domnul: „De ce mă simt așa? Mă rog în fiecare zi, petrec suficient timp în rugăciune. De ce atunci când termin acest timp mă simt atât de neîmplinită, ca și cum nu aș fi ajuns la Tine?”. Dumnezeu mi-a răspuns, zicându-mi: „Pentru că te gândești că nu te rogi rugăciuni perfecte. Ai îndoieli cu privire la tine și aceasta te face să te îndoiești de puterea rugăciunii tale.”

Mi-am dat seama că era adevărat. Nu mă simțeam cum aș fi vrut. Întotdeauna aveam o frică supărătoare care mă făcea să îmi spun: „Nu mă rog cu suficientă credință, nu mă rog destul sau nu vorbesc cu Dumnezeu despre ce trebuie.”

Dumnezeu m-a eliberat de acea frică și îndoială atunci când mi-a zis: „Știi ceva, Joyce? Ai dreptate. Tu nu te rogi rugăciuni perfecte. Tu nu ești perfectă. Tocmai de aceea Îl ai pe Isus ca Mijlocitor și de aceea te rogi în Numele Lui.”

Poate că și tu simți că nu te rogi așa cum trebuie, dar fii încurajată! Atunci când rugăciunile tale ajung la Dumnezeu, El le traduce ca fiind rugăciuni perfecte, pentru că te-ai rugat în Numele lui Isus și nu în numele tău. Când ne rugăm în Numele lui Isus, noi îi prezentăm lui Dumnezeu ceea ce este Isus, de fapt, nu ceea ce suntem noi. De aceea rugăciunile noastre sunt acceptate de Dumnezeu.


Cuvântul lui dumnezeu pentru astăzi: Lasă-L pe Isus să se roage rugăciuni perfecte pentru tine!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon