O viață disciplinată aduce pacea lui Dumnezeu

O viață disciplinată aduce pacea lui Dumnezeu

Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii. – Evrei 12:11

Prea multe lucruri concurează pentru a ne capta atenția, energia și timpul, care sunt toate limitate. Obișnuiam să mă plâng lui Dumnezeu de programul meu supraaglomerat. Mă plângeam, spunând, „Doamne, cum i se poate cere cuiva să facă tot ceea ce eu trebuie să fac?”

Apoi dintr-o dată am înțeles: Eu am fost cea care mi-am făcut programul și nimeni altcineva nu îl putea schimba, în afară de mine! Nu mai puteam pierde timp sperând că lucrurile vor fi altfel, pentru că doar a spera, nu schimba lucrurile cu nimic.

Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să mă disciplinez pentru a-mi simplifica viața. Dacă vrei ca ritmul vieții tale să se liniștească, trebuie să faci același lucru. Cere ajutorul Duhului Sfânt. El te poate ghida, îți poate arăta în ce lucruri să te implici și la care să renunți.

La început poate fi greu, în mod special dacă nu ai fost disciplinat în trecut, dar răsplata disciplinei și a stăpânirii de sine merită efortul. Biblia spune că disciplina aduce cu sine roada păcii. Începe astăzi să te disciplinezi și apoi te vei putea bucura în viața ta de pacea pe care Dumnezeu așteaptă să ți-o dea.


Rugăciune

Doamne, doresc să experimentez roada păcii, care vine dintr-o viață disciplinată. Când sunt ispitit să mă întind prea mult sau să mă suprasolicit, te rog, ajută-mă să mă liniștesc și să împlinesc doar acele lucruri pe care Tu le aștepți de la mine.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon