Puterea ascunsă a mărturisirii

Puterea ascunsă a mărturisirii

„Nu este Cuvântul Meu ca un foc”, zice Domnul, „şi ca un ciocan care sfărâmă stânca? –
Ieremia 23:29

La ce te gândești de obicei când auzi cuvântul „mărturisire”? Mulți oameni se gândesc mai întâi
la definiția care are o conotație negativă – fiind obligați să recunoască că au făcut ceva greșit. Dar
când suntem de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu prin „mărturisirea” cu voce tare, rezultatul este
întotdeauna pozitiv.

O cunoștință a mea spune că nu-L putem învinge pe Goliat cu gura închisă. Când David se
pregătea să se lupte cu uriașul Goliat, a alergat spre el, mărturisind cu voce tare ceea ce credea că
va fi rezultatul final al bătăliei: „Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele…” (1 Samuel 17:46).
Acesta este un bun exemplu pentru modul în care ar trebui să abordăm dușmanii din viața
noastră. Trebuie să ne deschidem gura și să vorbim Cuvântul lui Dumnezeu.

Te încurajez cu tărie să mărturisești zilnic cu voce tare Cuvântul lui Dumnezeu. De fiecare dată
când îți vine în minte un gând care nu este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, mărturisește
adevărul Cuvântului Său și vei descoperi că puterea Cuvântului va birui minciuna.

Rugăciune

Doamne, știu că al Tău Cuvânt este puternic… nimic nu poate sta împotriva lui. De fiecare
dată când mă aflu într-o situație dificilă, amintește-mi să mărturisesc Cuvântul Tău cu
voce tare.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon