Scopul credinței

Scopul credinței

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” (1 Petru 5:8-9)

Adeseori facem greșeala de a încerca să ne folosim credința pentru a ajungem într-punct în care să fim scutiți de necazuri. Dar scopul credinței nu este întotdeauna acela de a ne lipsi de dificultăți; de multe ori, credința ne poartă prin dificultați. Dacă nu am avea nicio problemă, nu am avea nevoie de credință.

Există ispita de fugi atunci când lucrurile devin grele, dar Domnul ne spune că trebuie să trecem prin ele. Vestea bună este că El ne-a promis că niciodată nu va trebui să facem acest lucru singuri. El va fi mereu lângă noi, gata să ne ajute în orice circumstanță. Domnul ne-a spus: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 41:10).

În trăirea de zi cu zi, trebuie să învățăm să rămânem tari și să facem față încercărilor diavolului. A rămâne neclintit în vremuri tulburi este una din cele mai bune modalități de a ne apropia de Dumnezeu într-un mod deosebit, iar astfel putem ieși biruitori din orice încercare. Dumnezeu este cu tine și vrea să te ajute, așa că nu renunța!

Cel rău renunță atunci când vede că noi rămânem neclintiți.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon