Crede și primește de la Dumnezeu

Crede și primește de la Dumnezeu

„Și noi toți am primit din plinătatea [abundența] Lui [toți am primit câte o parte și ni s-a oferit din] și har după har [binecuvântare spirituală după binecuvântare spirituală, și chiar favoare după favoare și dar după dar].” (Ioan 1:16, Biblia amplificată)

Biblia vorbește de nenumărate ori despre cum putem primi ceea ce Dumnezeu ne oferă. El Își revarsă mereu favoarea și binecuvântările. Pentru a putea primi această favoare și aceste binecuvântări – și pentru a putea trăi într-o relație apropiată cu Dumnezeu – este important să alegem să primim de bunăvoie tot ceea ce ne oferă El.

Una dintre provocările majore cu care ne confruntăm este faptul că nu avem încredere în cuvântul gratuit. Descoperim destul de repede în sistemul lumesc că lucrurile nu sunt deloc gratuite cu adevărat. Chiar și atunci când ni se spune că sunt gratuite, există de fapt un cost ascuns.

Însă Împărăția plină de har și dragoste a Domnului nu seamănă deloc cu această lume. Dragostea minunată a lui Dumnezeu este un dar pe care El ni-l oferă gratuit. Noi nu trebuie decât să ne deschidem inimile, să credem ceea ce scrie în Cuvântul Său și apoi să primim cu recunoștință ceea ce ni se oferă.

Oricum ar părea situația în care te afli astăzi, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu și ai încredere că bunătatea Sa și harul Său sunt revărsate în viața ta. Crede și primește chiar azi.


Sistemul lumesc spune: „Voi crede când voi vedea.” Împărăția lui Dumnezeu spune: „Voi crede înainte de a primi.”

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon