Fără scuze

Fără scuze

„ʽNu te teme de ei [de chipurile lor], căci Eu sunt cu tine ca să te scap’, zice Domnul.” (Ieremia 1:8, Biblia amplificată)

Fie că e vorba de o provocare, de un obstacol, sau o oportunitate, atunci când știm că Dumnezeu este cu noi, putem înfrunta tot ceea ce ne stă înainte. A da bir cu fugiții nu este o opțiune. Lucrul de care fugi acum cu siguranță te va aștepta în altă parte. Noi găsim puterea de a birui atunci când stăm aproape de Dumnezeu și mergem înainte alături de El.

Ieremia era un om foarte tânăr care a primit o însărcinare foarte importantă. Dumnezeu i-a spus că fusese chemat să fie proroc pentru întreaga lume. El avea să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Acest gând îl înspăimânta pe Ieremia, așa că el a început să caute tot felul de scuze ca să nu facă ceea ce îi ceruse Dumnezeu.

Ieremia a făcut greșeala principală pe care o facem cu toții adesea – el s-a uitat la propria persoană și la propriile abilități. Ieremia nu trebuia decât să se uite la Dumnezeu. De asemenea, se uita și la oameni și se întreba ce aveau să creadă și să facă aceștia dacă el avea să facă pasul plin de îndrăzneală pe care i-l cerea Dumnezeu să-l facă. Dumnezeu i-a spus lui Ieremia să-și amintească numai că El îi era alături și că asta era tot ce-i trebuia lui Ieremia.

În ultimul verset din primul capitol, Domnul i-a spus lui Ieremia că oamenii aveau să i se împotrivească, dar ei nu aveau să reușească pentru un singur motiv: „Eu sunt cu tine.”
Cu orice te-ai confrunta astăzi, nu te descuraja. Dumnezeu îți este alături în această încercare.


Atunci când nu te mai gândești la situația în care te afli și te concentrezi asupra lui Dumnezeu, cu siguranță vei izbândi.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon