Fii un credincios care crede

Fii un credincios care crede

„De aceea, cum zice Duhul Sfânt: ʽAstăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile ca [cum s-a întâmplat] în ziua răzvrătirii [Israelului], ca în ziua ispitirii [când s-au mâniat pe Mine] în pustie.’” (Evrei 3:7-8, Biblia amplificată)

În Evrei 3, observăm două stări negative ale inimii – o inimă împietrită și o inimă necredincioasă. În pustiu, tocmai inima împietrită i-a făcut pe israeliți să se răzvrătească. O persoană care are inima împietrită nu poate crede cu ușurință în Dumnezeu, aceasta fiind o problemă majoră, deoarece tot ce primim de la Dumnezeu primim numai atunci când credem. Pentru a primi ceva de la El, nu trebuie decât să venim înaintea Sa având o credință simplă, ca a unui copil, și doar să credem.

Ne numim credincioși, dar adevărul este că există numeroși „credincioși necredincioși”. Multă vreme, am fost și eu una dintre ei. Am fost rănită atât de profund în copilărie, încât inima mi se împietrise, iar Dumnezeu a trebuit să o spargă prin circumstanțele din viața mea.

Chiar și Moise a ajuns în pustiu să aibă o astfel de inimă, încât credea mai greu în Dumnezeu. De aceea, este important să rămânem activi pe plan spiritual, astfel încât să putem crede cu ușurință și să putem păși prin credință în fiecare zi. Putem alege să fim precauți și să umblăm numai din credință prin credință, fără a accepta nicio urmă de îndoială sau de necredință. O inimă plină de credință este esențială dacă vrem să avem o relație apropiată cu Dumnezeu.

Isus vrea să îți repare sufletul, inclusiv emoțiile. Permite-I lui Isus să pătrundă în acele locuri din viața ta unde nimeni nu ar putea pătrunde vreodată. Cere-I să te transforme în acea persoană care să aibă aceeași inimă ca a Lui.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon