„[Prin urmare, nu tratez darul neprețuit al lui Dumnezeu ca fiind ceva de importanță minoră, anulându-i astfel întregul scop] Nu vreau să fac zadarnic [să dau deoparte, să invalidez, să pun piedici] harul [favoarea nemeritată a] lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea [justificarea, achitarea de vină] se capătă [respectând ritualul] prin Lege, degeaba a murit Hristos [Mesia].” (Galateni 2:21, Biblia amplificată)
Este interesant că venim la Dumnezeu prin Hristos exact așa cum suntem, bazându-ne doar pe sângele lui Isus să ne spele de păcate. Inimile ne sunt pline de recunoștință fiindcă știm că nu merităm acest lucru. Însă, pentru un motiv anume, din acel moment, tindem să vrem să câștigăm tot ce are El să ne ofere.
Presupunem că Dumnezeu nu ne va binecuvânta deoarece credem că nu merităm acest lucru. Nu am citit Biblia suficient, nu ne-am rugat suficient, sau ne-am pierdut cumpătul în trafic. Găsim un milion de motive pentru a nu merita dragostea lui Dumnezeu. Totuși, El nu încetează niciodată să ne iubească, dar, adeseori, noi încetăm să mai primim dragostea Lui.
Cu toate că punem accent pe credință, încercăm prin propriile puteri, prin anumite fapte, să ducem o viață ce a fost creată de către Dumnezeu să fie trăită prin har. Nici nu este de mirare că ne simțim frustrați și confuzi – ambele sunt semne clare ale faptului că nu ne mai bazăm pe har, ci pe fapte.
Când ai o problemă în viață pe care nu știi cum să o rezolvi, nu trebuie să continui să dezbați și să analizezi, ci ai nevoie de mai mult har. Dacă nu poți găsi o soluție la problema ta, ai încredere doar că ți-o va arăta Dumnezeu. Nu trebuie să câștigi ajutorul lui Dumnezeu sau să te califici pentru asta – El vrea să te echipeze și să te împuternicească în fiecare zi prin harul Său.
Acolo unde faptele nu sunt de ajutor, harul reușește întotdeauna.
