Nu ceda fricii

Nu ceda fricii

Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. – Geneza 12:1

Biblia ne vorbește despre un om numit Avraam care s-a încrezut în Dumnezeu în ciuda temerilor personale.

Cum te-ai simți dacă Dumnezeu ți-ar spune să-ți părăsești casa, familia, tot ce îți este aproape și confortabil  și să pleci spre o destinație necunoscută? Plin de frică? Însă exact acest lucru i-a spus Dumnezeu lui Avraam să facă – iar aceasta l-a speriat. Dar cuvintele pe care i le-a spus Dumnezeu au fost: „Nu te teme”.

De multe ori ne gândim că, pentru a face ceva, ar trebui să stăm și să așteptăm până nu mai simțim nicio teamă, însă  procedând în felul acesta este posibil să împlinim puține lucruri pentru Dumnezeu, pentru alții și chiar pentru noi înșine. În ciuda fricii pe care o resimțea, Avraam a trebuit să pășescă în credință și ascultare de Dumnezeu.

Dacă Avraam ar fi îngenuncheat în fața fricii, nu și-ar fi împlinit niciodată destinul de a deveni ceea ce Dumnezeu a intenționat pentru el – tatăl multor neamuri.

A ceda în fața fricii alterează planul lui Dumnezeu pentru viața ta, așa că, fă ceea ce El vrea să faci, chiar dacă  îți este teamă. La fel ca Avraam, vei descoperi că răsplata este mare.


Rugăciune

Doamne, Tu ai fost credincios față de Avraam când el te-a ascultat în ciuda fricii. La fel ca și el, decid să nu cedez fricii și să fac tot ceea ce Tu îmi spui să fac.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon