Trebuie să ceri!

Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc. (Iacov 1:6)

Dacă citim cartea Iacov din Noul Testament, vom observa că Iacov începe această carte spunându-ne cum să ne descurcăm cu problemele și încercările din viață. Există un mod omenesc de a trata acesta lucruri, dar există și un mod spiritual.

În Iacov 1:5-6 ni se spune că, dacă avem probleme, trebuie să-L întreabăm pe Dumnezeu ce ar trebui să facem. Poate că nu o să-I auzi vocea și nu o să primești un răspuns imediat, dar dacă ceri prin credință, în timp ce îți vei vedea de treburi, vei vedea că vei primi înțelepciune divină cu privire la acea problemă, înțelepciune care este mai presus de rațiunea ta omenească.

În Psalmul 23:2, psalmistul spune că Dumnezeu Își călăuzește oamenii în pășuni verzi și la ape de odihnă. Cu alte cuvinte, dacă Îl vei căuta, Dumnezeu te va călăuzi întotdeauna spre ceea ce-ți va aduce pace și siguranță.

Uită-te la versetul de astăzi și observă că trebuie să ai credință când Îi ceri ceva lui Dumnezeu. Deseori, nu primim ajutor, pentru că nu îl cerem. Duhul Sfânt este un cavaler; El așteaptă până când este invitat să fie parte din situațiile cu care ne confruntăm. Nu trebuie „să dăm cu presupusul”, ci trebuie trebuie să-I cerem!


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Când ai nevoie de ceva, cere-I lui Dumnezeu!

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon