Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri care nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc! (Isaia 62:6)
Versetul de astăzi ne spune să-I reamintim lui Dumnezeu promisiunile pe care le-a făcut pentru noi. Una din cele mai bune modalități de a face acest lucru este să ne rugăm pe baza Cuvântul Său, să ne rugăm rostind versete din Scriptură. Cuvântul este extrem de valoros pentru El și la fel ar trebui să fie și pentru noi.
La urma urmei, El ne vorbește clar prin Cuvântul Său și este un mod demn de încredere în a-I auzi vocea. De fapt, Biblia Amplificată redă Psalmul 138:2 după cum urmează: „Mă voi închina în ascultare în templului Tău cel sfânt și voi lăuda numele Tău pentru bunătatea Ta și pentru adevărul și credincioșia Ta; pentru că ai înălțat mai presus de orice altceva Numele și Cuvântul Tău și Ți-ai înălțat Cuvântul mai presus de numele Tău!” Acest verset indică faptul că Dumnezeu înalță Cuvântul Său chiar mai presus de numele Său! Dacă El îl onorează în acest fel, trebuie și noi să facem o prioritate din cunoașterea, studierea și îndrăgirea Cuvântul, din semănarea Cuvântului adânc în inimile noastre, din respectarea Cuvântului mai presus de orice altceva și includerea Cuvântului în rugăciunile noastre.
Când onorăm Cuvântul și ne dedicăm lui, așa cum am descris mai sus, „rămânem” în el (vezi Ioan 15:7). Rămânerea în Cuvânt și a Cuvântului în noi este direct legată de încrederea pe care o avem în rugăciune și răspunsul pe care îl avem la rugăciuni. Când ne rugăm Cuvântul lui Dumnezeu, este puțin probabil să ne rugăm pentru lucruri care sunt în afara voii lui Dumnezeu.
Isus Hristos este Cuvântul viu (vezi Ioan 1:1-4), și când rămânem în Cuvânt, rămânem în El – și asta aduce o putere specială rugăciunilor noastre.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Cuvântul lui Dumnezeu îți reînnoiește mintea și te învață să gândești ca Dumnezeu.