„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri.” (2 Corinteni 1:3)
Toți ne dorim să fim acceptați, nu respinși. Urăsc sentimentele de singurătate, izolare și durerea emoțională care provin din respingere, sentimente pe care le-am experimentat mulți ani, neștiind dacă aș putea face ceva în legătură cu ele. Slavă Domnului, toate acestea s-au schimbat!
Cu câțiva ani în urmă, s-a întâmplat ceva care a readus în prim plan acea durere a respingerii. M-am întâlnit cu cineva care m-a rănit foarte mult în copilărie. În loc de scuze, am fost acuzată de ceva care nu fusese vina mea și am primit un mesaj clar de la persoana respectivă că nu era interesată de mine.
Am vrut să mă ascund și să îmi plâng de milă, dar în schimb, am cerut imediat lui Dumnezeu mângâierea Duhului Sfânt. L-am rugat să-mi vindece sentimentele rănite și să mă facă capabilă să gestionez situația așa cum ar face-o Isus. În timp ce am continuat să mă sprijin pe Dumnezeu, am simțit o căldură care a venit peste mine, de parcă mi s-ar fi turnat un balsam de calmare peste răni.
L-am rugat pe Dumnezeu să ierte persoana care mă rănise și El mi-a adus în minte zicala: „Oamenii răniți rănesc la rândul lor”. Răspunsul Său profund și personal a adus vindecare duhului meu rănit.
Dumnezeu este Sursa oricărei mângâieri, consolări și încurajări. Vă rog, faceți orice depinde de voi pentru a dezvolta și a menține o relație profundă cu El, pentru că acesta este contextul în care veți fi capabili să-I auziți vocea, să primiți mângâierea și vindecarea Sa și să fiți întăriți de încurajarea și grija Sa.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Dumnezeu știe cât de important este să fii mângâiat; El ți-a trimis Duhul Sfânt pentru a face acest lucru.