Nu rata nicio binecuvântare

Nu rata nicio binecuvântare

Ferice (binecuvântat, de invidiat) de omul care se teme(de Domnul) necontenit (indiferent de circumstanțe), dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire. Proverbe 28:14

Dumnezeu poate să ne vorbească în zeci de moduri, dar dacă ne întărim inimile și refuzăm să ascultăm ce ne spune El, vom rata binecuvântările pe care El vrea să ni le ofere. Îmi amintesc de o perioadă în care, fiecare lucru pe care Dumnezeu voia să-l fac, sau când făceam lucrurile cum nu voia El, devenea un meci între noi. A fost nevoie de zile, săptămâni, luni și uneori chiar de ani întregi în care Dumnezeu S-a ocupat de mine, până când să accept în sfârșit faptul că El nu avea să-Și schimbe părerea cu privire la ce cerea de la mine.

Când am cedat în sfârșit și am ales calea Lui, lucrurile au decurs în moduri care m-au binecuvântat dincolo de orice îmi puteam imagina. Dacă aș fi făcut pur și simplu din prima ceea ce Dumnezeu mi-a cerut să fac, aș fi putut să mă scutesc de multe probleme.

Cei mai mulți dintre noi suntem încăpățânați și hotărâți pe calea noastră, chiar dacă mijloacele nostre nu funcționează. Cu toate acestea, putem învăța să fim blânzi înaintea lui Dumnezeu, să devenim sensibili la vocea Lui și la călăuzirea Duhului Său. Duhul nostru este creat pentru comuniune cu Dumnezeu. El ne vorbește atât prin intuiția noastră, cât și prin conștiința noastră pentru a ne feri de probleme și pentru a ne spune ce este bine și ce este rău. Apoi, prin Duhul Său, El ne ajută să facem ceea ce este bine.

Te încurajez astăzi să renunți la orice încăpățânare pe care o ai față de Dumnezeu și să mergi alături de El cu o inimă sensibilă care caută să audă și să asculte de vocea Lui.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: Mai bine să fii pe calea lui Dumnezeu decât pe calea ta.

Facebook icon Twitter icon Instagram icon Pinterest icon Google+ icon YouTube icon LinkedIn icon Contact icon